Ce pericole se ascund în produsele de post din comerţ
Majoritatea produselor de post sunt un amestec de E-uri cu denumiri ciudate, care intoxică organismul în loc să îl purifice, avertizează nutriţioniştii.
Medicii nutriţionişti le recomandă persoanelor care ţin post să evite produsele din comerţ, deoarece acestea au un conţinut ridicat de aditivi alimentari şi pun sănătatea în pericol. În plus, soia folosită la astfel de preparate este modificată genetic, provocând probleme de sănătate persoanelor cu dezechilibre hormonale. Mezeluri fără carne, iaurturi şi brânză fără lapte sau prăjituri fără ouă, lapte sau unt sunt câteva dintre ofertele retailerilor în perioadele care premerg Paştelui şi Crăciunului. Deşi unele sunt sănătoase, nutriţioniştii spun că majoritatea produselor de post sunt un amestec de E-uri cu denumiri ciudate, care intoxică organismul în loc să îl purifice.
În ceea ce priveşte produsele de post fabricate din soia, specialiştii atrag atenţia că acestea nu sunt tocmai recomandate. “În niciun caz nu trebuie să mâncăm zilnic astfel de produse. Deşi sunt fabricate din soia, aceasta este modificată genetic şi combinată cu mulţi aditivi alimentari, respectiv E-uri, pentru ca produsul finit să semene, atât din punct de vedere al gustului, al mirosului, cât şi al culorii, cu alimentul pe care îl «imită» – salam, parizer, pateu, crenvurşti, caşcaval”, menţionează dr. Livia Nena, biolog nutriţionist.
Dintre produsele din soia, cea mai sănătoasă este brânza tofu, cu o singură condiţie: soia să nu fie modificată genetic. Laptele din soia este şi el sănătos. “Acesta se poate bea zilnic, mai ales că acest aliment este indicat persoanelor care au intoleranţă la lactoză”, apreciază biologul Nena.
Proteinele de origine vegetală previn anemia
Un alt pericol ascuns în produsele de post îl reprezintă prezenţa unor ingrediente de origine animală. De exemplu, brânzeturile de post pot conţine cazeină, o proteină din lapte care contribuie la coagularea acestora. Pentru a evita acest lucru, medicii recomandă citirea cu atenţie a etichetelor. Ingrediente precum “cazeină”, “praf de ou”, “derivat de ou”, “zer”, “praf de zer” nu trebuie să se regăsească pe eticheta produselor de post, menţionează experţii.
Pentru că postul poate duce la apariţia malnutriţiei proteice, mai ales că în această perioadă trebuie evitate carnea şi produsele animale, nutriţioniştii recomandă ca dieta să conţină surse proteice vegetale. Experţii amintesc de cereale precum grâu, orz, porumb sau orez, legume precum spanac sau ciuperci, nuci, castane şi alune. Pentru ca organismul să primească zilnic doza necesară de proteine, specialiştii recomandă combinaţii între alimente. Cele mai indicate sunt legume cu seminţe, legume cu nuci sau cereale cu legume. Pentru a evita apariţia anemiei, medicii îndeamnă persoanele care ţin post să profite de zilele cu dezlegare şi să mănânce fructe de mare şi peşte, alimente bogate atât în proteine, vitaminele A şi D, cât şi în acizi graşi Omega 3.
Sursa: gandul.info


Tweet This
Share on Facebook
Digg This
Save to delicious
Stumble it
RSS Feed
trimtere...

4 MINCIUNI legate de anul 1812
Despre cât de proşti sunt conducătorii Republicii Moldova şi cum Publika TV promovează o politică prorusească
Declaraţiile lui Andrei Neguţa la Moscova nu reprezintă poziţia oficială a Chişinăului
2 ani de la tragedia aviatică de la Smolensk
OSBB-Brașov ˝Nu uităm 7 aprilie˝
PROBĂ INCREDIBILĂ: Voronin și Băsescu au stabilit să înfăptuiască UNIREA
„România alături de Republica Moldova în contextul integrării europene”
Festivalul "Zilele Basarabiei" editia a V-a la Brasov
Nicolae Timofti, felicitat de Martin Schulz, Traian Băsescu și Viorel Badea
Ce au decis socialiștii lui Dodon?!











