Home / Politic  / Demers: Drept de vot pe teritoriul R. Moldova pentru cetățenii români care dețin buletine ale ambelor state

Demers: Drept de vot pe teritoriul R. Moldova pentru cetățenii români care dețin buletine ale ambelor state

Către Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Externe, Biroul Electoral pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. În data de 9 decembrie 2012, în România vor avea loc alegeri parlamentare. În cadrul acestui scrutin sunt așteptați să își

Către Autoritatea Electorală Permanentă,

Ministerul Afacerilor Externe,

Biroul Electoral pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării.

În data de 9 decembrie 2012, în România vor avea loc alegeri parlamentare. În cadrul acestui scrutin sunt așteptați să își exprime dreptul la vot garantat de constituție, toți cetățenii români.

Având în vedere Articolul 36 din Constituția României care garantează dreptul la vot cetățenilor de la vârta de 18 ani, dar și numărul mare de basarabeni care dețin dublă cetățenie și care au domiciliul stabil atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Republicii Moldova, solicităm, în calitate de reprezentanți ai tinerilor basarabeni care studiază în orașele București, Galați, Iași, Brașov, Timișoara și Cahul, acordarea dreptului de vot pe teritoriul Republicii Moldova tuturor cetățenilor români care dețin buletine ale ambelor state.

Menționăm că cetățenii români cu domiciliul stabil în România au dreptul de a vota în străinătate dacă au reședința pe teritoriul statului căruia locuiesc.

Solicităm, în consecință, ca și românilor care au cetățenia Republicii Moldova și reședința permanentă acolo, să li se permită să își exercite dreptul de vot în baza buletinului românesc și a celui din Republicii Moldova la una dintre cele 14 secții de votare de pe teritoriul acestui stat.

Precizăm că în această situație se află peste 250.000 de cetățeni români din Republica Moldova, iar ignorarea acestui demers ar neglija  un drept fundamental al acestora, garantat de constituție.

Menționăm de asemenea că semnatarii acestui demers sunt asociații non-guvernamentale, non-profit şi neafiliate politic.

În speranța că acest demers va obține un aviz pozitiv, vă mulțumim anticipat!

Cu deosebită considerație,

Organizația Studenților Basarabeni din București – Președinte, Ștefan Miron

Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara – Președinte, Eugeniu Hodinitu

Organizația Studenților Basarabeni din Brașov – Președinte, Doinița Jugaru

Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni din Galați – Președinte, Nicolae Creangă

Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași – Președinte, Ana Panovici

Liga Studenților din Cahul – Președinte, Miherea Dumitru

 

Stiri din aceeasi categorie:

admin@dordebasarabia.ro

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT