Home / Social  / Dor de Păunescu

Dor de Păunescu

Sâmbătă, 5 noiembrie, se împlineşte un an de la trecerea în nemurire a marelui poet român Adrian Păunescu - cel care, într-o poezie, el însuşi se caracteriza drept „poet nemuritor la zidul morţii”. L-am cunoscut în

Fii alături și pe rețelele sociale

Sâmbătă, 5 noiembrie, se împlineşte un an de la trecerea în nemurire a marelui poet român Adrian Păunescu – cel care, într-o poezie, el însuşi se caracteriza drept „poet nemuritor la zidul morţii”.

L-am cunoscut în toamna lui 2002 când, la recomandarea prietenului său, regretatul (azi) poet Grigore Vieru, i-am propus câteva materiale pentru revista „Flacăra lui Păunescu”. Primul material a fost despre alţi doi mari prieteni ai săi, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici cu care, împreună cu Grigore Vieru, în 1992, au fost la Nistru. „Am mers pe frontul transnistrean cu convingerea că, dacă pământul respectiv aparţine Republicii Moldova, merg în curtea fraţilor mei”, îmi spunea el mai târziu în cadrul unui interviu.

Ca să-i ferească de gloanţe, voluntarii şi poliţiştii noştri au înconjurat cu trupurile lor TAB-urile pe care concertau marii artişti. Nu i-a fost dat să scape, însă, mai târziu… „În 1995 am fost reprezentant din partea Consiliului Europei la alegerile din R. Moldova. Mergând la Tiraspol, am fost arestat de Smirnov. Şi am scăpat numai datorită excesului de prietenie, arătat şi mie de către nişte ziarişti români”, îmi povestea maestrul. „Ei m-au ascuns în microbuzul lor şi aşa am putut reveni dincoace de Nistru. Nici autorităţile centrale de la Bucureşti, nici cele ale Chişinăului n-au mişcat un deget. Smirnov m-a ameninţat în sala consiliului lor, de faţă cu toţi parlamentarii care monitorizau noile alegeri. Mi-a zis că îmi va da înapoi maşina Senatului care mi-a fost confiscată numai atunci când România va recunoaşte republica transnistreană. Şoferul cu care am fost şi care a rămas acolo, a murit la câteva săptămâni după întoarcerea de la Tiraspol, de un cancer galopant. Se numea Cazacu…”, mi-a spus atunci regretatul poet.

Născut pe 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, România (aşa scria el în biografia sa), Adrian Păunescu a iubit pământul dintre Prut şi Nistru ca un copil. „Am iubit Basarabia ca pe o himeră de dincolo de sunetele numelui ei, am ştiut că m-am născut în Basarabia, unde părinţii mei, amândoi din Oltenia, erau învăţători trimişi de Antonescu, ca să participe la reromânizarea Basarabiei rusificate. Pe buletinul meu şi, anterior, pe certificatul meu de naştere scria: „Născut la Copăceni, URSS”. Am câştigat în ani mulţi şi grei dreptul, nici acela întreg şi corect, să se scrie pe actele mele „Copăceni, Bălţi, Republica Moldova”. Am explicat şi în Senatul României că nu m-am născut în R. Moldova – m-am născut pe teritoriul României -, însă logica birocraţiei internaţionale e greu de înţeles, chiar când e tradusă în româneşte”, îmi mărturisea, cu durere în suflet, poetul.

În 1995 a lansat la Strasbourg, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, un document – un proiect de hotărâre, în care tocmai asta spunea: să se considere nule şi neavenite atât tratatul Ribbentrop-Molotov, cu prevederile lui secrete cu tot, cât şi consecinţele acestui pact şi ale prevederilor lui secrete. „Au semnat mai mulţi parlamentari europeni, din Ţările Baltice, din Italia, dar, din păcate, foarte puţini parlamentari români şi moldoveni”, constata cu tristeţe poetul şi senatorul român.

Adrian Păunescu e bine cunoscut cititorului nostru prin poemele sale de dragoste şi iubire de neam, prin şedinţele Cenaclului „Flacăra”, transmise în direct la Radio Bucureşti prin anii ’70-’80. De la „Flacăra” lui Păunescu „s-a aprins” Cenaclul „Mateevici” din Chişinău, respectiv Mişcarea de renaştere şi eliberare naţională între Prut şi Nistru. În cadrul Cenaclului „Flacăra” (1973-1985), a susţinut 1615 manifestări de muzică, poezie şi dialog în faţa a mai mult de şase milioane de spectatori. Pe scena cenaclului s-au lansat cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori.

Din păcate, a fost şi blamat. Ca şi prietenii săi, Grigore Vieru, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, Adrian Păunescu a avut un destin tragic. M-am bucurat mult atunci când s-a făcut dreptate şi pentru el, când, cu puţin înainte de moarte, Academia de Ştiinţe a Moldovei i-a oferit titlul de membru de onoare al acesteia, preşedintele instituţiei, acad. Gheorghe Duca, fiind chiar consăteanul său. M-am bucurat şi acum când, zilele acestea, Editura „Litera” a scos o splendidă carte – „Cele mai frumoase poezii de dragoste” de Adrian Păunescu. Noi, românii basarabeni, îi rămânem în continuare datori marelui dispărut. Cu o dragoste, cu o iubire, cu o veşnică amintire. Citiţi poeziile de mai jos şi veţi vedea cine-i adevăratul poet Adrian Păunescu.

Colindul gutuii din geam

Galbenă gutuie
Dulce, amăruie
Lampă la fereastră
Toată iarna noastră!

Dulce, galbenă lumină
Cum şi eu bălaie-eram
Mi-a pus mama o gutuie
Ce se coace-ncet la geam…
Aş muşca-o dar mă doare
Mă cuprinde-un fel de jind
Şi acum când trece anul
Parc-o simt îmbătrânind.

Galbenă gutuie
Dulce, amăruie
Lampă la fereastră
Toată iarna noastră!

Mama mea n-avea nici globuri
Nici beteală şi nici stea
Sărbătorile de iarnă
Cu gutui le-mpodobea…
Mi-a pus mama o gutuie
În fereastra dinspre drum
Şi o văd că luminează
N-am puterea s-o consum.

Galbenă gutuie
Dulce, amăruie
Lampă la fereastră
Toată iarna noastră!

Sursa: Timpul.md

Stiri din aceeasi categorie:

admin@dordebasarabia.ro

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT