Home / Integrare Europeana  / Nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conştiinţei etnice limpezi şi a identităţii civice puternice, Marius Lazurca

Nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conştiinţei etnice limpezi şi a identităţii civice puternice, Marius Lazurca

Interviu cu Excelenţa Sa, Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca - Excelenţă! Vă rog să-mi permiteţi ca în cadrul acestui dialog să pun întrebări, să expun anumite opinii pornind şi de la persoane din

Interviu cu Excelenţa Sa, Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca

– Excelenţă! Vă rog să-mi permiteţi ca în cadrul acestui dialog să pun întrebări, să expun anumite opinii pornind şi de la persoane din Republica Moldova, foarte concrete, pe care le cunosc, de regulă, destul de bine şi care reprezintă anumite categorii de interese şi puncte de vedere asupra României, românismului şi relaţiilor moldo-române. Prima întrebare vine de la un om mai puţin iniţiat în temă dar este, cred, mai mult decât o simplă curiozitate: „Pentru românii din hotarele României, Ziua de 1 Decembrie, este o sărbătoare oficială sau una de suflet? Lumea o simte ca pe sărbătoarea Paştelui, de exemplu, sau ca ziua de 7 noiembrie în fosta Uniune Sovietică?

– 1 Decembrie este ziua cînd toţi românii, oriunde s-ar afla, celebrează unitatea lor – spirituală, mai întîi, dar şi culturală şi politică, desigur. Comparaţiile pe care le evocaţi – Paştile şi 7 noiembrie – mi se par în egală măsură, dar din motive diferite, nepotrivite.

– De ce credeţi că toţi românii au toată claritatea asupra identităţii lor, iar pentru populaţia din Republica Moldova identitatea este o mare problemă: unii se consideră moldoveni, alţii – români, ruşi, găgăuzi, ucraineni, bulgari etc, neavând un element comun care să îi identifice pe toţi? Specialiştii afirmă că această stare de lucruri generează dificultăţi mari, aparent nesesizate la modul direct. Ce soluţii ar putea exista pentru respectiva problemă, sugerată, eventual, de experienţa României, şi pe când o putem aştepta?

– Claritatea identitară la care vă referiţi este, pe de-o parte, efectul unei sedimentări istorice îndelungate şi, pe de alta, simptomul unei maturităţi politice mai recente, dar la fel de incontestabile. Sedimentarea istorică a condus gradual la naşterea, consolidarea şi definitivarea conştiinţei naţionale a românilor pe un areal care se suprapune imperfect pe teritoriul României contemporane. Cuvîntul ”român” (sau ”rumân” – în limba veche) descinde din latinul ”romanus”, iar transformarea lui fonetică – închiderea vocalei accentuate ”a” în ”â”, de pildă – este o dovadă că acest cuvînt nu a dispărut niciodată din limba vorbită de înaintaşi. Plecînd de la acest cuvînt, strămoşii noştri – fie ei ardeleni, munteni sau moldoveni – şi-au numit limba ”românească” şi au sesizat, precum Grigore Ureche, că toţi ”s-au tras de la un izvod”, de la Roma adică, şi au afirmat că, dincolo de felurimea ţărilor în care stau (Moldova, ţara Muntenească sau Ardealul), numele lor comun este acela de român. (În De neamul moldovenilor, Miron Costin o spune limpede: ” numele vechiŭ şi mai direptŭ ieste rumân, adecă râmlean, de la Roma”). Fără conştiinţa unităţii lingvistice şi spirituale a românilor din Moldova, ţara Românească şi din Ardeal, nimic din istoria noastră politică mai recentă nu s-ar fi putut realiza: nici 1859, nici Independenţa, nici Unirea Mare de la 1918, nici integrarea în NATO şi UE. Aş merge mai departe şi aş spune că nici un proiect politic major nu e posibil în lipsa conjugării a două elemente: o conştiinţă etnică limpede şi o identitate civică puternică. Identitatea civică românească îi cuprinde în interiorul ei şi pe cetăţenii români de etnie română şi pe cei de etnie maghiară, romă, germană, evreiască şi aşa mai departe. Fără a nega profilul distinct al fiecărei etnii – a celei româneşti, majoritare, dar şi a celor minoritare – naţiunea politică română se întemeiază pe acordul tuturor de a fi loiali Patriei comune.

– În care domenii din relaţiile moldo-române lucrurile merg mai bine şi în care „mai puţin bine”?

– De la schimbările democratice din aprilie 2009, raporturile bilaterale au dobîndit un dinamism cu totul excepţional, din două motive esenţiale. Primul este creşterea exponenţială a încrederii între Chişinău şi Bucureşti, după ce, vreme de aproape un deceniu, România a fost victima predilectă a propagandei unui regim ostil. Această încredere ne-a permis să recuperăm multe restanţe – deschiderea Consulatelor Generale de la Cahul şi Bălţi, de pildă – pe care le acumulasem în anii precedenţi. Al doilea motiv al noii dinamici a relaţiei bilaterale este orientarea sincer proeuropeană a Guvernului AIE. O administraţie care îşi doreşte cu adevărat relaţii mai apropiate cu UE se angajează în mod natural în raporturi dinamice cu România, singurul vecin din UE al Republicii Moldova. În sinteză, aş îndrăzni să spun că guvernarea Alianţei a demonstrat tuturor cetăţenilor de bunăcredinţă că apropierea de România este benefică occidentalizării europene a ţării dumneavoastră.

– Puteţi compara calitatea relaţiilor bilaterale din perioada actualei guvernări şi a guvernării precedente?

– Întrebarea îmi aminteşte de o glumă care se încheie cu replica: ”Se poate, dar ar fi păcat!”. Din păcate, în ciuda faptului că perioada dintre 2001 şi aprilie 2009 a fost marcată şi de evenimente pozitive, bilanţul general va fi neîndoios afectat de hotărîrile finale ale guvernului Greceanîi: expulzarea ambasadorului Teodorescu (gest unic în UE), închiderea frontierei, acuzaţii – pînă azi nedovedite – de amestec al României în evenimentele din 7 aprilie 2009, alungarea corespondenţilor noştri de presă. Sperăm că acest trist episod va rămîne pentru totdeauna unic, fiindcă eventuala lui repetare ar produce Republicii Moldova daune greu estimabile, mai ales pe plan extern.

– Se tot vorbeşte despre ciocnirea intereselor României şi Federaţiei Ruse pe teritoriului Republicii Moldova. Dacă lucrurile stau aşa, ce credeţi că au cele două state de împărţit în Moldova şi cum se leagă aceasta de interesul mare pe care îl manifestă, se pare, companiile ruseşti pe însuşi teritoriul României?

– În Republica Moldova, România nu caută competitori, ci parteneri. Nu ne dorim să ne ”ciocnim”, cum spuneţi, cu nimeni; dimpotrivă, dorim să ne sincronizăm eforturile cu toţi actorii internaţionali prezenţi în Republica Moldova şi să contribuim împreună la procesele pozitive şi ambiţioase aflate aici în plină desfăşurare. Iar buna noastră credinţă este dovedită de pildă, printre altele, de fondarea împreună cu Franţa a Grupului de prieteni ai Republicii Moldova, un ”club” informal de state membre UE care îşi pun în comun energia pentru a sprijini integrarea europeană a ţării dumneavoastră. Alte exemple: realizăm împreună cu Germania alimentarea cu apă a satului Roşu, alături de SUA susţinem crearea unui Centru raional pentru transfuzii, la Cahul, am susţinut recensămîntul agricol împreună cu Suedia şi aşa mai departe. Cît priveşte interesul companiilor străine pentru piaţa românească, cred că acest fapt nu surprinde pe nimeni. România oferă numeroase oportunităţi de afaceri, element confirmat de cifra investiţiilor străine realizate pînă în 2010 – peste 80 de miliarde de dolari.

– Cred că sunt zeci de mii de cetăţeni proveniţi din Republica Moldova, dacă nu mai mulţi, care s-au stabilit cu traiul, cu munca, cu studiile în România în ultimii 20 de ani şi cred că sunt doar câteva unităţi de cetăţeni români care s-au stabilit în Republica Moldova. De unde credeţi că vine această disproporţionalitate, dacă nu inechitate?

– Aş dori, înainte de toate, să exprim recunoştinţa României pentru contribuţia basarabenilor stabiliţi în România la modernizarea şi progresul ţării mele. În fiecare oraş din România există deja comunităţi semnificative de basarabeni – unii de etnie rusă – care au ales să se stabilească la noi. Cunosc din proprie experienţă mai multe asemenea situaţii: în oraşul meu, un român basarabean a devenit cel mai căutat neurochirurg, iar o rusoaică de la Chişinău a ajuns nu doar un apreciat funcţionar public, ci şi o căutată profesoară de limbi străine. La fel de semnificativ este numărul mare de basarabeni care lucrează în ministere şi alte instituţii guvernamentale ale României. Spre norocul meu, unul dintre excelenţii diplomaţi din echipa Ambasadei este un român moldovean. Spun toate astea pentru a arăta credinţa mea că România poate fi o casă bună pentru basarabeni, de orice etnie ar fi ei, şi că ţara mea oferă tuturor multe posibilităţi de creştere personală şi profesională. Nu ştiu cu precizie cîţi cetăţeni români s-au stabilit în Republica Moldova. Ceea ce pot mărturisi este că cei pe care eu i-am cunoscut par foarte fericiţi.

– Ce se întâmplă până la urmă cu ceea ce unele partide politice din Republica Moldova au numit „migraţie ilegală, masivă, organizată a romilor din România spre Republica Moldova”? S-a ajuns până la aceea că în acest proces a fost învinuită nu atât România, cât Uniunea Europeană în ansamblu, de ce credeţi că?

– Să mă iertaţi, dar întrebarea dumneavoastră îmi evocă fabula Musca a basarabeanului Alecu Donici. A devenit un obicei supărător ca formaţiuni politice, altfel invizibile sau în continuă pană de idei utile, să atace periodic România şi să o acuze de lucruri din cele mai năstruşnice: ba că a bombardat digul la Nemţeni, ba că şi-a trimis lupii peste Prut etc. Văd în toate acestea încercări stîngace de a profita de notorietatea României pentru a obţine publicitate gratuită. În ceea ce priveşte ”migraţia ilegală, masivă, organizată a romilor”, evocarea alarmistă a acestei teme este o dovadă de rasism şi un îndemn la discriminare etnică. În Europa, orice politician care s-ar coborî la acest gen de propagandă ar fi definitiv compromis.

– Din aceeaşi zonă a venit şi acuzaţia privind pericolul pe care îl generează România pentru securitatea şi „chiar viaţa” locuitorilor din Republica Moldova prin faptul că a acceptat amplasarea elementelor scutului anti-rachetă american pe teritoriul său. Care este adevărul aici şi care este interesul promovării unui astfel de punct de vedere?

– Interesul promovării unui asemenea mesaj? Ar trebui desigur întrebaţi cei care îl lansează. Unii dintre ei vor avea poate onestitatea de a recunoaşte că singurul fel de a se face cunoscuţi este acela de a inventa polemici imaginare cu România. Am făcut-o şi în trecut, o repet acum: România nu-şi doreşte să fie subiect sau obiect al dinamicii politice interne din Republica Moldova. Partidele de aici au la îndemînă suficiente subiecte cu adevărat relevante pentru cetăţeni, nu e cazul să creeze teme artificiale prin invocarea ”pericolului românesc”. Paradoxal este că cei care fac din România o temă perpetuă de campanie sunt şi cei care ne acuză că suntem prea prezenţi în politica internă din Republica Moldova. Opinia mea personală este că acesta este un mod rudimentar şi lipsit de viitor de a face politică – în Europa, de pildă, el ar produce doar stupoare.

– Recent aţi răspuns şi la întrebarea care vine următoarea, dar dacă v-o mai adresez o dată, înseamnă că răspunsul încă nu ajuns la toată lumea şi că tema a afectat categorii mari de oameni. De altfel, şi această întrebare vine de la o bună cunoştinţă de a mea, care are o fiică căsătorită la Bucureşti, de altfel, cu un originar, de asemenea, din Republica Moldova: „Apreciem mult oportunităţile mult mai mari decât cele din Republica Moldova pe care le-a deschis România pentru copiii noştri, dar şi pentru nepoţii noştri, în sensul serviciului, salariului, nivelului de viaţă în general, dar ce ne facem noi, miile de părinţii şi bunei din Moldova, când România va intra în zona Schengen, cum mai ajungem unii la alţii, dacă se vor înăspri condiţiile de trecere a frontierei? În general, se vorbeşte despre o nouă „cortină de fier” pe Prut în acest caz. Nu am vrea să ne rugăm ca România să nu fie acceptată în spaţiul Schengen…”

– Vă mulţumesc pentru citarea mesajului de mai sus, care m-a emoţionat foarte tare. Sunt de acord cu semnatarul lui: existenţa – doar temporară, vă asigur! – a vizelor între ţările noastre este dureroasă şi trebuie să facem împreună totul pentru ca această situaţie vremelnică să afecteze cît mai puţină lume şi să dureze cît mai puţin. Este motivul pentru care, împreună cu alte state membre ale UE, România pledează pentru liberalizarea cît mai rapidă, imediată dacă ar fi cu putinţă, a circulaţiei cetăţenilor moldoveni în spaţiul UE. Este, de asemenea, motivul pentru care susţinem eforturile meritorii ale autorităţilor de la Chişinău în această direcţie. Şi vreau să vă spun că ceea ce face guvernul dumneavoastră este nu doar curajos, ci şi eficient, fapt de natură să ne dea speranţe reale. În privinţa aderării României la spaţiul Schengen, vreau să repet aici cele spuse cu alte ocazii: noi aplicăm deja standardele consulare specifice spaţiului Schengen, prin urmare cei mai mulţi dintre cei care vor solicita viza noastră nu vor sesiza nicio diferenţă. Sau, dacă doriţi, cei mai mulţi vor sesiza o diferenţă pozitivă: faptul că viza românească va fi valabilă în aproape întreaga Europă. Sigur, vom fi şi noi nevoiţi să ne aliniem la exigenţele de cost ale spaţiului Schengen, ceea ce îi va obliga pe circa 20-30% dintre solicitanţi să suporte costul vizei.

– Care este, la părerea Dvs., calitatea spiritului românesc în România, în spaţiul ocupat în lume de către „românii de pretutindeni” şi, în particular, în Republica Moldova? Ce trăsături distinctive are, la momentul actual, acesta? În context, pe cât de adevărată poate fi afirmaţia pe care am auzit-o pentru prima dată mulţi ani în urmă, potrivit căreia „cei mai buni moldoveni sunt cei stabiliţi în stânga Nistrului, iar cei mai buni români sunt cei stabiliţi în stânga Prutului”?

– Mă puneţi într-o enormă dificultate. Încerc să vă răspund indirect, fiindcă de-a dreptul nu mă simt în stare. Aş spune că un bun român îşi vorbeşte bine limba şi o iubeşte, fiindcă pricepe cîte bogăţii de înţelesuri şi înţelepciune i s-au dăruit, fără merit, prin simplul fapt de a o fi învăţat. În al doilea rînd, un bun român îşi cunoaşte cultura, fiindcă înţelege că acesta este cel mai sigur mod de a fi cu adevărat solidar cu destinul istoric al neamului tău. În al treilea rînd, un bun român se simte responsabil – admite, prin urmare, că are mai multe îndatoriri decît drepturi. Un bun român, în fine, vede limpede că-şi duce viaţa alături de ne-români şi înţelege ce şansă minunată este aceasta: norocul de a împărtăşi esenţialul care ne uneşte, dincolo de detaliile care ne despart.

– Pentru că este primul interviu al Agenţiei Info-Prim Neo cu Excelenţa Voastră: Vă consideraţi un român tipic? Câţi români au 6 copii cum aveţi Dumneavoastră, cunosc 5 limbi, au studii în mai multe domenii şi universităţi, inclusiv la Sorbona?

– Nu există oameni tipici, români sau ne-români. Există doar persoane unice din care statisticienii îşi construiesc tabelele, extrăgînd elemente tipice din configuraţia irepetabilă a oricărei personalităţi.

– Se pare că cel de-al şaselea copil al Dvs s-a născut deja la Chişinău sau când eraţi ambasador la Chişinău. Câţi dintre copiii stau cu Dvs. la Chişinău, frecventează şcoli şi grădiniţe moldoveneşti?

– Sebastian s-a născut la Roma, cu puţine luni înainte de a-mi începe misiunea la Chişinău. Dar s-a născut, ca să spun aşa, cu gîndul la Chişinău, fiindcă ştiam de o vreme că voi fi numit ambasador în Republica Moldova. Copiii sunt toţi cu noi, iar cei mai mari dintre ei – Vladimir, Olga, Matei şi Toma – frecventează Liceul Prometeu din Capitală.

– Viziunea Dvs. despre oamenii din Republica Moldova s-a schimbat în vreun fel de când sunteţi ambasador la Chişinău?

– Mi s-au adeverit deplin cele mai pozitive aşteptări.

Sursa: Info-Prim Neo

Stiri din aceeasi categorie:

admin@dordebasarabia.ro

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT